Fotografie preluată de pe Food Business Africa
Activitatea comercială efectuată de companiile private, indiferent că vorbim de cele care au mai rămas deschise din domeniul HORECA, cele din domeniul curieratului și al livrărilor sau de vânzare cu amănuntul rămân neschimbate cu o singură regulă nouă.
Schimbările aplicate Ordonanței Militare aprobată de prim-ministrul României, Victor Orban și semnată de președintele României, Klaus Iohannis la solicitarea ministrului de Afaceri Interne, Marcel Vela, aduce in perspectiva săptămânii viitoare cam aceleași reguli, numai că operatorii economici vor fi obligați să acorde prioritate persoanelor vârstnice de peste 65 de ani in sus.
Pentru a vedea de ce e mai bine să lucrezi la Glovo, vezi detaliile aici
(Cu privire la activitatea HORECA, criza provocată de COVID-19 a închis 90% din restaurante, iar Glovo lucrează acum doar cu o parte dintre ele , acelea care pot rezista și pot face livrare la domiciliu, lucru care a afectat serios cifra de afaceri {aici, la cifra de afaceri speculez}, situație destul de provocatoare pentru Glovo)
Curierii Glovo își pot continua activitatea de livrat la domiciliu, pentru că ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020, nu prevede express sau indirect decizii care sa împiedice sau sa suspende pentru minim 14 zile activitatea de livrat la domiciliu pentru flota de clienți ai companiei Glovo.
Măsurile luate sunt destinate personalului medical, auxiliar, pietonilor, clienților, șoferilor de tir care vin pe teritoriul României, persoanelor de la 65 de ani in sus și operatorilor economici care desfășoară vânzări cu amănuntul în spații publice mai mari de 2000 de metrii pătrați.
Pentru a vedea ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020, vezi detaliile aici

Comments
Post a Comment